Mindfuck printre pseudovalori.

Mica. Mult prea mica. Asa ma simt. Neinsemnata, pierduta, ratacita si tot campul semantic. Vad, observ tot ce se intampla in jur dar nu reactionez. Sunt pierduta, undeva in afara realitatii, transa dupa transa, in aceeasi armonie cu Universul,dar cu un sentiment de nedescris. Ca o piesa de muzeu pe care o admira toti, despre care vor multi sa fie informati si chiar par interesati, dar la sfarsitul zilei ramane acolo in vitrina si simte ca e uitata de toata lumea. Si nu inteleg de ce, chiar nu inteleg. Se spune ca atunci cand ai totul nu-ti mai trebuie nimic,nu? Ce mincinosi.Poate le-as fi dat dreptate odata, dar acum imi permit sa-i contrazic, contraargumentand solid treaba. Pentru ca azi...Azi am simtit pentru prima data in viata asta ca bogatia nu consta in cate lucruri materiale ai.Ci singura avere si cea mai de pret este cea sufleteasca. Si asa e. Pana acum nu mi-a pasat. Stiam ca nu am un suflet ca sa poa' sa-mi pese. Dar am observat ca de fapt aveam si il tineam blat, ca sa nu-mi deranjeze mie nimeni linistea interioara probabil. Asa ca mi-am dat seama ca din toate lucrurile pe care le am, cele mai scumpe nu costa nimic. Absolut nimic. Si asa ar trebui sa simta toti. Ca trupul e efemer, pe cand sufletul e etern. Si atunci te intrebi in care din ele se merita sa investesti. Ca toti sunt setati pe bani, pe material, pe lucruri scumpe, si fericirea lor consta in cat capital au facut sau ce masina noua si-au cumparat. Si ma gandesc...Cat sa traiesti asa? Pana cand? Oare ei nu simt nevoia de a avea pe cineva langa ei sa ii sustina, sa ii asculte, sa fie acolo pentru ei? Oare ei n-au niciodata nevoie de un umar pe care sa planga sau de o imbratisare care sa-i faca sa uite de tot? Au, dar deocamdata nu isi dau seama, si cand o sa realizeze o sa fie mult prea tarziu. O sa se trezeasca probabil pe la vreo 40-50 de ani singuri, o sa-si doreasca sa nu fi fost asa orbiti de valoarea banului, si ar da toate lucrurile scumpe pe care le au pentru un suflet care sa-i inteleaga. Dar de unde...O sa moara singuri si tristi, plini de regret si suferinta. Dar e ireversibil tot procesul asta. Deoarece Karma se-ntoarce ca un boomerang. Tot ce ai facut ieri se reflecta in ziua de azi si tot ce faci azi se reflecta in ziua de maine. Si atunci te intrebi...,,Ce rost are atunci?" Si daca stai sa analizezi iti dai seama ca chiar are un rost, dar din pacate sunt putini cei care-l percep si-l accepta. Si stiu pe multi care au spus-o si in fata faptului implinit au facut exact opusul, dar jur ca as prefera sa traiesc intr-o casa modesta cu strictul necesar si sa fiu fericita, decat sa mai simt frigu' asta oribil din interior.

"Vreau sa fiu sarac lipit da' linistit,

Vreau sa spun tot ce simt si o sa ma schimb,

As vrea sa, uit de toti cei cunoscuti,

Vreau sa, iti explic ca sa ma asculti,

As vrea sa, scriu o carte si sa pun o bomba,

 As vrea sa, nu ma placi si sa intri-n vorba

Deci vreau sa pot sa cred c-o sa reusesc,

Vreau sa nu inghit minciuni, ca sa nu ma-nec

M-am agatat prea mult de vorbe,

Aveam probleme si impresia ca timpul o sa poa' sa le rezolve.

Si ma oftic cand vad ca toti copiii astia inteleg fix p*a, si eu

SUNT FACUT SA VA CONDUC SA VA DISTRUG, DA' NU VREAU NICIUNA."