E frig. Frig afara, frig in minte, frig in suflet. Maini reci scriu fara oprire in timp ce materia cenusie este sintetizata pe banda rulanta.
Stilul meu mecanic...Am vrut sa scap de el. Ca asa mi-au spus. Sa scap. Sa nu mai scriu. Ca scriu degeaba. Ca nu citeste nimeni. Si nu intelege nimeni. Ca nu toti sunt artisti, ca nu toti sunt doctori. Dar nici eu nu sunt. Si n-o sa fiu. As vrea sa le spun ca stilul meu reiese din imaginea societatii lor. Ce cred, ca mie imi place sa fiu mecanica? Ca ma ajuta cu ceva? Nu. Dar asa m-au construit. Ca a inceput totul cu un zid, apoi m-am transformat cu totul. Intr-un robot. Eu nu am vene. Eu am fire care nu percep sentimente si nu le lasa sa iasa sau sa intre, exact ca un antivirus. Sunt un cyborg emotional. Azi pot sa nu simt absolut nimic si maine sa plang din senin. Si culmea, imprevizibilitatea nu ma caracterizeaza. Dar sunt duala. Mai duala decat sensul cuvantului in sine. Si cu conceptii neintelese si extrem de greu de perceput in viziunea lor. Singura persoana care ma intelege sunt eu, si mi-e de-ajuns. Singura persoana care ma poate judeca sunt eu, si mi-e de-ajuns. Singura cale pe care o voi urma este propria-mi cale, si...mi-e de-ajuns. Si calc pe tot, musc din cuvinte si urmez aceeasi cale indiferent de mijloace. Si ei...Ei n-o sa ma doboare niciodata. Si uneori ma mir si eu de unde-atata putere. E o repetitie sinistra, da-mi place enorm sa stiu ca de fiecare data cand incearca sa ma doboare, criticile lor ma regenereaza, exact ca alantoina la melci. Si-mi iau locul de deasupra lor, si ii privesc cu aceeasi raceala si dezgust, si ma amuz in continuare gandindu-ma ca "Guliver in Tara Piticilor" are alt cuprins in ceea ce ma priveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu