Nu din nou.

3,2,1...Si cel mai trist anotimp isi spune cuvantul. Inca de aseara, de cand ma uitam la film cu ea si tremuram in pat, si de cand in drumul spre casa am simtit mirosul ploii, mi-am dat seama ca o sa fie o noapte lunga...Si a fost. Extrem de lunga, si cu transe parca fara oprire. Pahare multe, scrumiere pline, ganduri peste ganduri si piese care parca nu se mai terminau dar pe care nici nu le puteam opri. Si acum dimineata se invaluie in miros de cafea cu whiskey si fum impregnat in draperii, iar privirile indelungi pe geam se imbina cu momente la fel de lungi de meditatie, insotite de cate un tresarit suav la atingerea anumitor puncte sensibile ale cortexului. Si e a dracu' de trist. Nu ploaia de afara, ci mai degraba circumstanta asta nasoala. Ca daca erau mai putin de 3000 de km intre ce e inauntrul cutiilor noastre toracice, poate lucrurile stateau altfel. Si nu poate, ci sigur. Iar imbratisarile virtuale nu incalzesc cu nimic...