Reverse.

Asa se intampla mereu. La inceput, dintr-o mare de oameni esti ales pentru ca "esti aparte, iti pasa de oameni si ii asezi intotdeauna in fata nevoilor tale, ii intelegi, ii iubesti, nu ii judeci, esti un pieten perfect" si ti se multumeste de fiecare data pentru ca esti prietenul lor si pentru ca esti o raritate de om. Totul decurge perfect, reciprocitate din toate partile, vorbe dragute care alimenteaza focu', seri cu multe discutii, rasete si tone de amintiri, pana cand montagne rousse-ul incepe usor-usor sa coboare, pana la declin. Cand esti prea bun si ai trecut deja de partea cu oferitul unui deget pentru ca nu mai ai niciunul, aceiasi care iti multumeau odata incep sa critice, sa intepe, sa umileasca, sa iti spuna ca de fapt tu niciodata nu ai fost asa, si iti afiseaza o serie de "insusiri" in totala discordanta cu cele initiale. Si asa e de fiecare data. De absolut fiecare data, fir-ar ea de natura umana proasta. Ce naiba ma, nu toti suntem oameni? Unii de ce apreciaza si cel mai mic gest si altii nu apreciaza nici daca te detasezi de persoana ta ca sa le faci pe plac? Ce naiba ma, chiar notiunea de "priveste-te cu alti ochi" s-a dus asa, pe apa Sambetei? Pai cum sa mai fie intelegere cand toata lumea are impresia ca nu greseste cand greseste si ca are dreptate cand de fapt nu are? Cum sa nu se distruga prietenii de ani intregi cand apar factori care te fac sa-ti bagi picioarele in tot ce credeai si in toti in care credeai pana la momentul respectiv? E normal ca atunci cand vezi stele sa te simti orbit, da' sa nu uiti ca totusi ai plecat de pe Pamant. E normal sa hiperbolizezi viata, ca ai doar una, da' cand esti aproape de linia de finish a moralitatii sa-ti aduci totusi aminte de faptul ca la un moment dat nu iti doreai s-o intreci. Si tot asa. Dar cine sunt eu sa judec? Eu sunt doar cineva care isi descatuseaza sufletul prin scris, sunt o "incuiata care aude si crede selectiv, si care niciodata nu si-a-ntors principiile si orgoliul pe dos ca sa faca pe plac tuturor" orbilor si oarbelor. Asa ca ce scriu eu nu conteaza, la fel cum nu conteaza nici impresiile gresite in urma a ceea ce sunt si scriu.
Si am o vaga impresie ca am mai spus-o, dar cu placerea de a ma repeta o spun -din nou-.
"YOU'RE NEVER TOO OLD TO HAVE YOUR EYES OPENED."
Cheers.