Negru.

Tatal nostru care esti in ceruri,
Am uitat numele Tau,
Am ucis imparatia Ta,
Fara voia Ta,
Cerul e negru, asa-i si pe Pamant.
Painea noastra cea de toate zilele,
Ne batem pe ea astazi,
Si toti profita de greselile noastre
Si nici noi nu iertam gresitilor nostrii
Si ne ducem cu totii in ispita
Caci din noi izvoraste ce e rau,
Amin.

Am 16V, motor de 6 litri
500CP, fraierii dau flegme de oftica,
O mana pe volan, una pe sticla
Da' tot nu uit sa ma inchin cand trec pe langa Biserica
Un plic de coca-n torpedo lang-o icoana mica
Sunt crestin.

BorderlinePersonalityDisorder.

Intr-un joc nejucat fur destinului pasi,
Pe tacute mereu, pentru sufletul meu,
Intr-un joc nejucat fur destinului pasi,
Atata zgomot,e rau,pentru sufletul tau.

Adesea mecanic,atins de aripa unui phoenix stupid intre pamanteni, palid,
E vraja visurilor noastre contrastand cu catusele de diamant ereditar,
Degete de evantai,
Stai calm, n-are sens, sa te-agiti,
Tic-tac, mori incet...Nu stiai?

Cine poa' sa-mi zica,
Incotro se-ndreapta lumea asta mica?
Viata pare lunga dar e doar o clipa,
Si la sfarsit sper sa nu ne fie frica
Ca tot ce faci platesti,
Ca toti cei dragi palesc,
Nu esti in stare sa vorbesti,
Sa faci un gest firesc
Sa zici in cap traiesc,
Uita-te-n jur, ce vezi?
E un miracol imens dar tu vezi un spectacol pervers.

Sun is shinin' everyday.

Ah...Stare pe care nu am mai simtit-o demult, si anume de maxima fericire. Vesti bune si zambete din toate partile, ca aproape incep sa ma intreb daca nu cumva mi se face o farsa.

HA. Fuck it, I'm still illegal.

Reverse.

Asa se intampla mereu. La inceput, dintr-o mare de oameni esti ales pentru ca "esti aparte, iti pasa de oameni si ii asezi intotdeauna in fata nevoilor tale, ii intelegi, ii iubesti, nu ii judeci, esti un pieten perfect" si ti se multumeste de fiecare data pentru ca esti prietenul lor si pentru ca esti o raritate de om. Totul decurge perfect, reciprocitate din toate partile, vorbe dragute care alimenteaza focu', seri cu multe discutii, rasete si tone de amintiri, pana cand montagne rousse-ul incepe usor-usor sa coboare, pana la declin. Cand esti prea bun si ai trecut deja de partea cu oferitul unui deget pentru ca nu mai ai niciunul, aceiasi care iti multumeau odata incep sa critice, sa intepe, sa umileasca, sa iti spuna ca de fapt tu niciodata nu ai fost asa, si iti afiseaza o serie de "insusiri" in totala discordanta cu cele initiale. Si asa e de fiecare data. De absolut fiecare data, fir-ar ea de natura umana proasta. Ce naiba ma, nu toti suntem oameni? Unii de ce apreciaza si cel mai mic gest si altii nu apreciaza nici daca te detasezi de persoana ta ca sa le faci pe plac? Ce naiba ma, chiar notiunea de "priveste-te cu alti ochi" s-a dus asa, pe apa Sambetei? Pai cum sa mai fie intelegere cand toata lumea are impresia ca nu greseste cand greseste si ca are dreptate cand de fapt nu are? Cum sa nu se distruga prietenii de ani intregi cand apar factori care te fac sa-ti bagi picioarele in tot ce credeai si in toti in care credeai pana la momentul respectiv? E normal ca atunci cand vezi stele sa te simti orbit, da' sa nu uiti ca totusi ai plecat de pe Pamant. E normal sa hiperbolizezi viata, ca ai doar una, da' cand esti aproape de linia de finish a moralitatii sa-ti aduci totusi aminte de faptul ca la un moment dat nu iti doreai s-o intreci. Si tot asa. Dar cine sunt eu sa judec? Eu sunt doar cineva care isi descatuseaza sufletul prin scris, sunt o "incuiata care aude si crede selectiv, si care niciodata nu si-a-ntors principiile si orgoliul pe dos ca sa faca pe plac tuturor" orbilor si oarbelor. Asa ca ce scriu eu nu conteaza, la fel cum nu conteaza nici impresiile gresite in urma a ceea ce sunt si scriu.
Si am o vaga impresie ca am mai spus-o, dar cu placerea de a ma repeta o spun -din nou-.
"YOU'RE NEVER TOO OLD TO HAVE YOUR EYES OPENED."
Cheers.

"Lirici" pentru critici.

Pfff...Ma uit uneori in jur, si-mi vine sa ma crucesc de cat de proaste poa' sa fie unele fiinte de pe Planeta asta. Da' atat de proasteee, incat ramai ca la dentist si in acelasi timp te-ncearca un ras de-ala mai urat decat la cele mai smechere comedii posibile. Si-mi placeeee...Pfai, imi place enorm sa le aud cum clefaie si clevetesc in continuu, (ca normal, la altceva nu le duce capul) crezand ca prin tot ce mananca strica tripuri. Le iubesc pentru asta, serios. Ma amuza atat de tare incat mai-mai ca-mi vine sa ma bag si eu in discutie, gen "Hai fetele, ca vin si eu sa barfesc cu voi...Pe cine barfiti azi? Aaa, pe mine? Pfai cat de tareee, da' cam neinspirat asa, ca asta ati facut si ieri." Si totusi imi pare rau ca nu exista cuvinte care sa le descrie incapabilitatea de a face orice alt lucru si ca nu le-a explicat nimeni ca in loc sa imprastie ura de-am p*lea mai degraba ar face ceva in privinta hoiturilor lor. Dar daca ar fi vreodata sa multumesc cuiva pentru ca am ajuns pana aici cu nervii tari si caracterul la fel de acid, le-as multumi mai intai lor, si apoi prietenilor si altora. Ca n-au idee cat imi creste inima cand vad atata ura. N-au idee ce delicatesa e asta pentru mine, si ce sursa de amuzament mai ales. N-au idee ca eu cu asta ma hranesc, cu asta supravietuiesc, asta ma genereaza si ma ridica. Ura lor. Fiecare cuvant la adresa-mi. E indispensabila pentru mine chestia asta, mai ceva ca banii. Si chiar daca nu le inteleg deloc (si nu ca as vrea Doamne-fereste, dar asa, ca idee, sa vad si eu pentru o secunda cum e sa ramai in urma tare cu sinteza materiei cenusii) , afisez acelasi zambet ironic si aceeasi sfidare in privire, si circul cu aceeasi greata vesnic creatoare de controverse printre maimutele astea obosite. Si nu-mi trebuie lamaie, dar lor sigur le trebuie niste seminte. Nu de alta, da' se potrivesc perfect circumstantelor. Si totusi, daca ar fi sa-mi trebuiasca ceva ar fi niste popcorn, sa ma pot infrupta cu mandrie cand privesc vacile cum se agita mai rau ca un Pepsi.

Stiu, e naspa rau, da' nu plangeti, o sa ma chinui sa-mi pese, promit.

Ha. Never.

Cracks of sunlight?

Fum mult din nou, lumini obscure, muzica de fond pentru ganduri si senzatii dulci care plutesc atat de frumos incat par ireale. Astazi parca nu a fost asa frig. Astazi mainile nu au fost asa reci, si mintea parea ceva mai dezghetata. Si desi la primele ore ale diminetii eram departe, am aterizat si am hotarat sa fac si eu parte din cotidian alaturi de robotii din jur. Si culmea, nu a fost asa rau. Am mai uitat de anumite lucruri care ma bazaiau emotionally. De fapt, de cam tot ce ma bazaie in general. Si e bine. Imi place senzatia asta, sa simt cum constiinta mea da totu' pe hide si nu gasesc nimic nici cu cele mai avansate setari...Imi aduce aminte de vechea "eu". Si e al naibii de bine. Si incerc sa ma mentin asa, pe linia asta de plutire, sa incerc sa evit declinul, ca nu face bine la viscerocraniu, zic unii. Asa ca zambesc, imi criogenizez atriile din nou si astept. Gosh, I love the feeling.

Nu din nou.

3,2,1...Si cel mai trist anotimp isi spune cuvantul. Inca de aseara, de cand ma uitam la film cu ea si tremuram in pat, si de cand in drumul spre casa am simtit mirosul ploii, mi-am dat seama ca o sa fie o noapte lunga...Si a fost. Extrem de lunga, si cu transe parca fara oprire. Pahare multe, scrumiere pline, ganduri peste ganduri si piese care parca nu se mai terminau dar pe care nici nu le puteam opri. Si acum dimineata se invaluie in miros de cafea cu whiskey si fum impregnat in draperii, iar privirile indelungi pe geam se imbina cu momente la fel de lungi de meditatie, insotite de cate un tresarit suav la atingerea anumitor puncte sensibile ale cortexului. Si e a dracu' de trist. Nu ploaia de afara, ci mai degraba circumstanta asta nasoala. Ca daca erau mai putin de 3000 de km intre ce e inauntrul cutiilor noastre toracice, poate lucrurile stateau altfel. Si nu poate, ci sigur. Iar imbratisarile virtuale nu incalzesc cu nimic...

Mindfuck printre pseudovalori.

Mica. Mult prea mica. Asa ma simt. Neinsemnata, pierduta, ratacita si tot campul semantic. Vad, observ tot ce se intampla in jur dar nu reactionez. Sunt pierduta, undeva in afara realitatii, transa dupa transa, in aceeasi armonie cu Universul,dar cu un sentiment de nedescris. Ca o piesa de muzeu pe care o admira toti, despre care vor multi sa fie informati si chiar par interesati, dar la sfarsitul zilei ramane acolo in vitrina si simte ca e uitata de toata lumea. Si nu inteleg de ce, chiar nu inteleg. Se spune ca atunci cand ai totul nu-ti mai trebuie nimic,nu? Ce mincinosi.Poate le-as fi dat dreptate odata, dar acum imi permit sa-i contrazic, contraargumentand solid treaba. Pentru ca azi...Azi am simtit pentru prima data in viata asta ca bogatia nu consta in cate lucruri materiale ai.Ci singura avere si cea mai de pret este cea sufleteasca. Si asa e. Pana acum nu mi-a pasat. Stiam ca nu am un suflet ca sa poa' sa-mi pese. Dar am observat ca de fapt aveam si il tineam blat, ca sa nu-mi deranjeze mie nimeni linistea interioara probabil. Asa ca mi-am dat seama ca din toate lucrurile pe care le am, cele mai scumpe nu costa nimic. Absolut nimic. Si asa ar trebui sa simta toti. Ca trupul e efemer, pe cand sufletul e etern. Si atunci te intrebi in care din ele se merita sa investesti. Ca toti sunt setati pe bani, pe material, pe lucruri scumpe, si fericirea lor consta in cat capital au facut sau ce masina noua si-au cumparat. Si ma gandesc...Cat sa traiesti asa? Pana cand? Oare ei nu simt nevoia de a avea pe cineva langa ei sa ii sustina, sa ii asculte, sa fie acolo pentru ei? Oare ei n-au niciodata nevoie de un umar pe care sa planga sau de o imbratisare care sa-i faca sa uite de tot? Au, dar deocamdata nu isi dau seama, si cand o sa realizeze o sa fie mult prea tarziu. O sa se trezeasca probabil pe la vreo 40-50 de ani singuri, o sa-si doreasca sa nu fi fost asa orbiti de valoarea banului, si ar da toate lucrurile scumpe pe care le au pentru un suflet care sa-i inteleaga. Dar de unde...O sa moara singuri si tristi, plini de regret si suferinta. Dar e ireversibil tot procesul asta. Deoarece Karma se-ntoarce ca un boomerang. Tot ce ai facut ieri se reflecta in ziua de azi si tot ce faci azi se reflecta in ziua de maine. Si atunci te intrebi...,,Ce rost are atunci?" Si daca stai sa analizezi iti dai seama ca chiar are un rost, dar din pacate sunt putini cei care-l percep si-l accepta. Si stiu pe multi care au spus-o si in fata faptului implinit au facut exact opusul, dar jur ca as prefera sa traiesc intr-o casa modesta cu strictul necesar si sa fiu fericita, decat sa mai simt frigu' asta oribil din interior.

"Vreau sa fiu sarac lipit da' linistit,

Vreau sa spun tot ce simt si o sa ma schimb,

As vrea sa, uit de toti cei cunoscuti,

Vreau sa, iti explic ca sa ma asculti,

As vrea sa, scriu o carte si sa pun o bomba,

 As vrea sa, nu ma placi si sa intri-n vorba

Deci vreau sa pot sa cred c-o sa reusesc,

Vreau sa nu inghit minciuni, ca sa nu ma-nec

M-am agatat prea mult de vorbe,

Aveam probleme si impresia ca timpul o sa poa' sa le rezolve.

Si ma oftic cand vad ca toti copiii astia inteleg fix p*a, si eu

SUNT FACUT SA VA CONDUC SA VA DISTRUG, DA' NU VREAU NICIUNA."

As ice.

E frig. Frig afara, frig in minte, frig in suflet. Maini reci scriu fara oprire in timp ce materia cenusie este sintetizata pe banda rulanta.

Stilul meu mecanic...Am vrut sa scap de el. Ca asa mi-au spus. Sa scap. Sa nu mai scriu. Ca scriu degeaba. Ca nu citeste nimeni. Si nu intelege nimeni. Ca nu toti sunt artisti, ca nu toti sunt doctori. Dar nici eu nu sunt. Si n-o sa fiu. As vrea sa le spun ca stilul meu reiese din imaginea societatii lor. Ce cred, ca mie imi place sa fiu mecanica? Ca ma ajuta cu ceva? Nu. Dar asa m-au construit. Ca a inceput totul cu un zid, apoi m-am transformat cu totul. Intr-un robot. Eu nu am vene. Eu am fire care nu percep sentimente si nu le lasa sa iasa sau sa intre, exact ca un antivirus. Sunt un cyborg emotional. Azi pot sa nu simt absolut nimic si maine sa plang din senin. Si culmea, imprevizibilitatea nu ma caracterizeaza. Dar sunt duala. Mai duala decat sensul cuvantului in sine. Si cu conceptii neintelese si extrem de greu de perceput in viziunea lor. Singura persoana care ma intelege sunt eu, si mi-e de-ajuns. Singura persoana care ma poate judeca sunt eu, si mi-e de-ajuns. Singura cale pe care o voi urma este propria-mi cale, si...mi-e de-ajuns. Si calc pe tot, musc din cuvinte si urmez aceeasi cale indiferent de mijloace. Si ei...Ei n-o sa ma doboare niciodata. Si uneori ma mir si eu de unde-atata putere. E o repetitie sinistra, da-mi place enorm sa stiu ca de fiecare data cand incearca sa ma doboare, criticile lor ma regenereaza, exact ca alantoina la melci. Si-mi iau locul de deasupra lor, si ii privesc cu aceeasi raceala si dezgust, si ma amuz in continuare gandindu-ma ca "Guliver in Tara Piticilor" are alt cuprins in ceea ce ma priveste.

Heart's denial.

Intotdeauna m-am ferit de orice fior de dragoste care ma incerca, si asa trebuie si acum: sa fug cat mai departe. Nu pot sa te las sa-mi acaparezi mintea, nu pot. Trebuie sa impun circuitelor mele sa nu te lase inauntru, sa te respinga pur si simplu, ca pe un CD zgariat in cel mai varza casetofon de Dacie. Mirosul parfumului tau de pe hainele mele e intr-o lupta chinuitoare cu ratiunea mea, si trebuie sa castige ratiunea. Trebuie. Nu vreau sa castigi. Nu vreau sa imi ajungi in inima, pentru ca refuz sa cred ca inca mai am una. Da, momentan mergem in acelasi metrou, dar statia mea e aproape, si a ta si mai aproape, si nu vreau sa suspin dupa ce cobori. Nu vreau sa privesc inapoi din spatele unui geam doar ca sa mai vad o data fața care mi-a facut sangele sa pulseze mai rapid decat beculetul unui telefon dupa un apel pierdut. Vreau sa cobori tu la statia ta. Iar eu sa raman in metrou, cu negarea in brate si sarutul tau tatuat pe buzele-mi. Apoi eu la statia mea, si totul sa fie bine. Fara resentimente, fara regret si fara amaraciune. Macar de-ai fi urcat mai demult in metrou, si sa nu fi fost atat de grabit incat sa nu ma observi la timp. Vreau ca imbratisarile sau rasetele din fiecare zi sa se evapore, exact ca picaturile de Rom sau Whiskey ramase din sticlele pe care le imparteam uneori. Vreau ca tot ce s-a intamplat sa nu imi fi oferit nevoia de a-mi pune sufletul pe tava scriind randurile astea. Dar respir linistita, pentru ca de un singur lucru sunt sigura. Tu n-ai sa citesti niciodata asta. Sau n-o sa te recunosti printre randuri. Asa ca dau enter, post, si...Alt+F4. Am o constiinta de golit.

Wireless la priza.

Stii sentimentul ala, atunci cand simti ca nu mai poti sa duci si inima-ti pompeaza sangele cu putere, facandu-ti venele sa zvacneasca mai-mai sa-ti strapunga epiderma? Dar atunci cand, neputincios fiind te inchizi intr-un castel de poze rupte si amintiri imprastiate, nepermitand niciunui stimul sa patrunda? Da, prietene, normal ca il stii...Pentru ca eu il stiu. Iar daca eu il stiu, il stii si tu. Ca ar putea suna ciudat prietene, dar tu esti eu. Esti o oglinda transpusa in iubiri incalzite de panouri solare si terminate in nopti fie fierbinti ca buzele unor indragostiti in prima lor noapte, fie reci precum camerele unor nevoiasi iarna, la bloc. Cum e sa vezi ca ai o sursa de caldura in acelasi perimetru cu fiinta ta, dar sa fii constient ca la tine nu ajunge nici macar un Joule? Si sa te mai si doara, dar sa taci. Cum e sa stii ca atunci cand iesi din tine afisezi un ecran de fum din care se distinge un zambet larg, dar cu toate astea ochii tai sunt palizi si reci? E bine, prietene? Iti place asa? Iti place viata asta in care-ti pui in lesa sentimentele si propria persoana doar pentru propriul tau orgoliu fara margini? Doar ca sa te poti tu minti in continuare ca totul e perfect, si casa ta e perfecta, si masina ta e perfecta, si prietena ta e perfecta, si tu esti perfect, dar ca toate astea dispar intr-un foc cand iti dai seama ca simti miros de libertate? Da, prietene, cand esti inchis in tine, poti fi sigur ca totul e perfect. Cand geamul dintre realitate si senzorii tai e prea murdar ca sa mai poti distinge ceva, e normal ca totul sa fie perfect. Si tocmai de-aia te deranjeaza cand mai vine cineva cu cate-o carpa de praf, ca tie-ti place sa vezi ca si Kai, cu ciobul in ochi. Tie nu-ti place sa vezi adevarul. Preferi sa fii condus de latura ta carnala, intransigenta si obscura. Si cand vine vorba de exteriorizare esti exact ca un Neanderthal scapat in Mall; nu stii de unde sa-ncepi, pe unde s-o iei si nici macar ce reprezinta. Degeaba esti facut din diamante daca noroiul ala n-ai de gand sa-l stergi. Degeaba te pierzi printre sute si mii de file in fiecare zi, daca nu poti macar pentru o ora sa iesi din ele. Degeaba ii cunosti pe toti care se apropie fara ca macar sa schimbati o vorba, daca pe tine nu te stii nici dupa discutii prelungi cu tine insuti. Ce crezi tu, ca asa cum iti pacalesti neuronii zilnic ii poti pacali si pe ceilalti care, apropo, nu iti vor decat binele? Baghetele magice exista doar in filme dragul meu, dar singurul film in care joci e cel extrem de multifacial al vietii tale. Unde te agati de liane digitale si cand esti trantit la pamant, sub efectul imobilizarii si al zgomotelor de oase fracturate, iti dai seama ca erau doar holograme amestecate si la fel de intangibile ca si starea ta de spirit. Frumos, nu? Amalgamul asta de conexiuni si cabluri cu fir si fara pe care-ti place sa-l numesti "Neurocraniu" . Asa ca, prietene, mai intai iesi din tine, apoi iesi afara si accepta realitatea. Ca traiesti in trecut, da' daca ti-ai vedea viitorul in fata ai ramane paralizat la gandul ca te asteapta o mare de evenimente si ca barca ta e veche si cam subreda. Asa ca ia prezentul de mana si fugi unde vezi cu ochii, fa ce vrei tu, leaga-l de tine cat mai poti si lasa flashbackurile, ca tot ce a fost a fost, e ireversibil, cat despre ce o sa fie...Mai bine incerci sa repari ceva.

Loveblinded.

Vrei s-o arzi pipita, genti de fita
Ma transpiri gen Cotabita
Ca vrei hartii multe, am doar o foita
Ma faci agresiv ca Vlad si Mitza
Da', pentru tine-i lovesc pe toti
Ii plesnesc pe toti, nu vezi ca-s hoti?
Vor sa-ti sara-n fata, sa te duca acasa
Sa te ia pentru ei, da' te-ar da pentru lei
Sa-ti atarne de gat un lant urat
Sa te lase de brat cu un fals incult
Te vor sexy, cool, da' lexicul
E pe S.O.S. ca Mexicul
Iar dac-ajung sa-nfulece , sa manance full
O sa te lase la intrare ca pe-un vestibul
Vezi si tu, pestii cu
Care-o arzi zambesc si nu-s
Ce par a fi, niste parveniti
Stiu ca par cuminti, da' trag cu dinti
Ca sa traga sfori, ca se trag usor
Si-o ard frumos, da' te trag in jos
Numai eu te iau de mana
Si-ti zic in fata cand ei te-ngana
Si-ti zic cu vana, iti zic pe romana
Te stiu de-o viata, nu de-o saptamana,
NU FI NEBUNA.

Si toti imi zic ,,Nu mai are rost,
Nu vezi ca nu e ea, ca te ia de prost?
Nu vezi ce ti-a facut, tu uiti ce-a fost?
Vrei s-o arzi capos cu orice cost?
Ii place pe post, buzunaru’ gros
Mai bine las-o, boss, mai da-o-n sloboz
Esti prea zelos, iti zic frumos
Inca mai atarni, hai fii serios”
Da’ eu stiu ca pot s-o fac sa mearga
Altii se dau batuti, asta macar incearca
Si nu-s vorbe goale, nu-s vorbe small-e
Sunt vorbe pe care le simt, ca doare
Le zic cu ardoare, le dau culoare
Pe altii sa-i doboare, eu stau in picioare
Daca pici oare cine te ridica?
C-astia mici se pisa pe ei de frica
Dac-ar sti tot ce-am facut, prin ce-am trecut
Cate-am vazut impreuna de la inceput
Ca te-am purtat cu mine peste tot
Eu te-am scos in oras, ei te tineau la bloc
Si ti-am dat sa-nveti, sa te dezgheti
Cu ei mergeai prin club doar sa te-mbeti

Nu,nu,nu fi nebuna,
Te stiu de-o viata, nu de-o saptamana.
Nu fi nebuna.

Deliric 1 - Te Stiu De-O viata (cu FreakaDaDisk)

Asculta mai multe audio hip-hop

"Life" is a losing game

Pay no mind to what did people say about her. Despite her addictions, she was an extraordinary singer and person. Too bad she couldn't manage her demons. R.I.P Amy.

Cuddle weather.

How come this Karma always turns out to be a bitch? Now don't yell at me, I've got my reasons.

I was born in early November. A rainy season and stuff, when you'd rather just lay in your bed all day or have a hot chocolate near to the window while watching the rain. You know, I used to love this kind of weather back then, when everything was perfect, when it wasn't on its last legs. Now I'm not sure if I feel the same about it. So I'm bullcakin' right here because I feel like I don't want to lose this affinity I've got for the rain (as if this will tackle the problem, but whatever, just keep it under your hat & move on). The stupidest part is that we're somewhere in June and the rain looks like it won't stop very soon. And it ain't that type of summer rain, when you can't wait to get out and feel it coming down on you, feel it on your skin accompanied by the warm wind that tickles your face. Instead it is dark, gloomy & cold. And I don't even feel like drinking. Nor like drawing, taking pics, watching TV or even doing anything. I'm just searching for some warmth. Just hoping to find that complete peace of mind I've been looking for so badly. Just feeling that I'm attuned to the Universe again. I'm just trying to feel alive. At least once again. At least during this lifetime.

Blue Nipple Boy - Special Invitation (2010 Radio Edit)

Asculta mai multe audio pop

FINALLY.

Ah, am avut atat de multe pe cap in ultima vreme incat am uitat sa zic caaaaa

EEEEE VARAAAA IN SFARSIIIIIT !!!!!!

♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥

Summer Glitter Pictures

Pilocarpine.

Turn up the lights baby,

Until it's Vegas everywhere we are

Turn up the lights baby,

If you want this you can get it for the rest of your life.

25.

Eu nu va cunosc pe jumatate dintre voi,
Pe jumatate-atat de bine incat n-as vrea,
Si imi place de mai putin de jumatate dintre voi poate
Mai mult decat probabil ati merita.

Days. Months. Years.

I know they're young

But if I had to choose them or the sun

I'd be one nocturnal son of a gun.

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

One step closer

It's Springtime, mothafuckaaaz !
Can't wait until Summertime,though. We're one step closer.

Backwards.

Sometimes I think I was born backwards. The people I should love, I hate. And the people I hate...

U workin',mate?

Shut yer cake-hole,Valentine's

Ain't that effin' kewl?Just take a look at his friggin' face :)) . Valentine's blooooows.

Tuff days comin'

Vine o vreme cand nu mai poti sa bati strada de-aiurea.Vine o vreme cand tre' sa te aduni si sa te gandesti bine la tot ce te-asteapta,ca daca esti prost si lenes aici in Romania sigur iti gasesti de munca pe un salariu de cacat de 3-4 milioane (in cazu' fericit),da' daca vrei mai mult de la viata vine momentu' ala cand tre' sa te apuci de munca serios,ca altfel stai si vinzi acadele pe la colturi.Sau le iei,depinde (if you know what I mean). La mine momentu' ala n-a venit niciodata,pana acum.Din clasa a cincea tot zic ca m-apuc de invatat si ma las de prostii,si alor mei nu le-a venit sa creada cand le-am spus ca in sfarsit vreau sa ma pun si eu pe treaba.

Asa ca principalu' meu scop acum e sa ma axez la max pe ce-mi place mie cel mai mult (dupa cola,lene si altele),si asa ar trebui sa faca oricine e macar putin intreg la cap,pentru ca sistemu' nostru se duce usor-usor de rapa,so we all need to move fast.Asa ca n-am nici macar cel mai mic gand de a ramane aici.Si daca ma intrebi de ce nu,intrebi degeaba,pentru ca raspunsu' il stiu toti,si il stii si tu,doar ca nu vrei sa accepti asta.Pentru ca aici poti sa dai la o facultate naspa care sa fie useless oricum, sau sa dai in cap in spatele blocului si sa-ti iei ani grei pentru cateva sute de mii care oricum se duc.Aici poti sa inveti ca fraieru' pentru o diploma de inginer si sa te uiti la ea in timp ce dai restu' la o bancnota de 50 oftand si injurandu-te in trafic cu ceilalti soferi de maxi taxi care "iti fura painea".Aici invatam degeaba,asa ca plecati frate unde vedeti cu ochii,ca tara noastra-i blocata la capitolu' "Viitor".

Because,my folks,you're never too old to have your eyes opened.

Sunshine

It took me a long time to love

It took me a lot to hold on

But I

Kept rolling like a stone

'Cause it was a long way to happy.