BorderlinePersonalityDisorder.

Intr-un joc nejucat fur destinului pasi,
Pe tacute mereu, pentru sufletul meu,
Intr-un joc nejucat fur destinului pasi,
Atata zgomot,e rau,pentru sufletul tau.

Adesea mecanic,atins de aripa unui phoenix stupid intre pamanteni, palid,
E vraja visurilor noastre contrastand cu catusele de diamant ereditar,
Degete de evantai,
Stai calm, n-are sens, sa te-agiti,
Tic-tac, mori incet...Nu stiai?

Cine poa' sa-mi zica,
Incotro se-ndreapta lumea asta mica?
Viata pare lunga dar e doar o clipa,
Si la sfarsit sper sa nu ne fie frica
Ca tot ce faci platesti,
Ca toti cei dragi palesc,
Nu esti in stare sa vorbesti,
Sa faci un gest firesc
Sa zici in cap traiesc,
Uita-te-n jur, ce vezi?
E un miracol imens dar tu vezi un spectacol pervers.

Sun is shinin' everyday.

Ah...Stare pe care nu am mai simtit-o demult, si anume de maxima fericire. Vesti bune si zambete din toate partile, ca aproape incep sa ma intreb daca nu cumva mi se face o farsa.

HA. Fuck it, I'm still illegal.

Reverse.

Asa se intampla mereu. La inceput, dintr-o mare de oameni esti ales pentru ca "esti aparte, iti pasa de oameni si ii asezi intotdeauna in fata nevoilor tale, ii intelegi, ii iubesti, nu ii judeci, esti un pieten perfect" si ti se multumeste de fiecare data pentru ca esti prietenul lor si pentru ca esti o raritate de om. Totul decurge perfect, reciprocitate din toate partile, vorbe dragute care alimenteaza focu', seri cu multe discutii, rasete si tone de amintiri, pana cand montagne rousse-ul incepe usor-usor sa coboare, pana la declin. Cand esti prea bun si ai trecut deja de partea cu oferitul unui deget pentru ca nu mai ai niciunul, aceiasi care iti multumeau odata incep sa critice, sa intepe, sa umileasca, sa iti spuna ca de fapt tu niciodata nu ai fost asa, si iti afiseaza o serie de "insusiri" in totala discordanta cu cele initiale. Si asa e de fiecare data. De absolut fiecare data, fir-ar ea de natura umana proasta. Ce naiba ma, nu toti suntem oameni? Unii de ce apreciaza si cel mai mic gest si altii nu apreciaza nici daca te detasezi de persoana ta ca sa le faci pe plac? Ce naiba ma, chiar notiunea de "priveste-te cu alti ochi" s-a dus asa, pe apa Sambetei? Pai cum sa mai fie intelegere cand toata lumea are impresia ca nu greseste cand greseste si ca are dreptate cand de fapt nu are? Cum sa nu se distruga prietenii de ani intregi cand apar factori care te fac sa-ti bagi picioarele in tot ce credeai si in toti in care credeai pana la momentul respectiv? E normal ca atunci cand vezi stele sa te simti orbit, da' sa nu uiti ca totusi ai plecat de pe Pamant. E normal sa hiperbolizezi viata, ca ai doar una, da' cand esti aproape de linia de finish a moralitatii sa-ti aduci totusi aminte de faptul ca la un moment dat nu iti doreai s-o intreci. Si tot asa. Dar cine sunt eu sa judec? Eu sunt doar cineva care isi descatuseaza sufletul prin scris, sunt o "incuiata care aude si crede selectiv, si care niciodata nu si-a-ntors principiile si orgoliul pe dos ca sa faca pe plac tuturor" orbilor si oarbelor. Asa ca ce scriu eu nu conteaza, la fel cum nu conteaza nici impresiile gresite in urma a ceea ce sunt si scriu.
Si am o vaga impresie ca am mai spus-o, dar cu placerea de a ma repeta o spun -din nou-.
"YOU'RE NEVER TOO OLD TO HAVE YOUR EYES OPENED."
Cheers.

"Lirici" pentru critici.

Pfff...Ma uit uneori in jur, si-mi vine sa ma crucesc de cat de proaste poa' sa fie unele fiinte de pe Planeta asta. Da' atat de proasteee, incat ramai ca la dentist si in acelasi timp te-ncearca un ras de-ala mai urat decat la cele mai smechere comedii posibile. Si-mi placeeee...Pfai, imi place enorm sa le aud cum clefaie si clevetesc in continuu, (ca normal, la altceva nu le duce capul) crezand ca prin tot ce mananca strica tripuri. Le iubesc pentru asta, serios. Ma amuza atat de tare incat mai-mai ca-mi vine sa ma bag si eu in discutie, gen "Hai fetele, ca vin si eu sa barfesc cu voi...Pe cine barfiti azi? Aaa, pe mine? Pfai cat de tareee, da' cam neinspirat asa, ca asta ati facut si ieri." Si totusi imi pare rau ca nu exista cuvinte care sa le descrie incapabilitatea de a face orice alt lucru si ca nu le-a explicat nimeni ca in loc sa imprastie ura de-am p*lea mai degraba ar face ceva in privinta hoiturilor lor. Dar daca ar fi vreodata sa multumesc cuiva pentru ca am ajuns pana aici cu nervii tari si caracterul la fel de acid, le-as multumi mai intai lor, si apoi prietenilor si altora. Ca n-au idee cat imi creste inima cand vad atata ura. N-au idee ce delicatesa e asta pentru mine, si ce sursa de amuzament mai ales. N-au idee ca eu cu asta ma hranesc, cu asta supravietuiesc, asta ma genereaza si ma ridica. Ura lor. Fiecare cuvant la adresa-mi. E indispensabila pentru mine chestia asta, mai ceva ca banii. Si chiar daca nu le inteleg deloc (si nu ca as vrea Doamne-fereste, dar asa, ca idee, sa vad si eu pentru o secunda cum e sa ramai in urma tare cu sinteza materiei cenusii) , afisez acelasi zambet ironic si aceeasi sfidare in privire, si circul cu aceeasi greata vesnic creatoare de controverse printre maimutele astea obosite. Si nu-mi trebuie lamaie, dar lor sigur le trebuie niste seminte. Nu de alta, da' se potrivesc perfect circumstantelor. Si totusi, daca ar fi sa-mi trebuiasca ceva ar fi niste popcorn, sa ma pot infrupta cu mandrie cand privesc vacile cum se agita mai rau ca un Pepsi.

Stiu, e naspa rau, da' nu plangeti, o sa ma chinui sa-mi pese, promit.

Ha. Never.

Cracks of sunlight?

Fum mult din nou, lumini obscure, muzica de fond pentru ganduri si senzatii dulci care plutesc atat de frumos incat par ireale. Astazi parca nu a fost asa frig. Astazi mainile nu au fost asa reci, si mintea parea ceva mai dezghetata. Si desi la primele ore ale diminetii eram departe, am aterizat si am hotarat sa fac si eu parte din cotidian alaturi de robotii din jur. Si culmea, nu a fost asa rau. Am mai uitat de anumite lucruri care ma bazaiau emotionally. De fapt, de cam tot ce ma bazaie in general. Si e bine. Imi place senzatia asta, sa simt cum constiinta mea da totu' pe hide si nu gasesc nimic nici cu cele mai avansate setari...Imi aduce aminte de vechea "eu". Si e al naibii de bine. Si incerc sa ma mentin asa, pe linia asta de plutire, sa incerc sa evit declinul, ca nu face bine la viscerocraniu, zic unii. Asa ca zambesc, imi criogenizez atriile din nou si astept. Gosh, I love the feeling.